Scurt interviu cu un autentic X

– Tu eşti fals sau nu?
Pun pariu că nu, pentru că nu te preocupă irosirea timpului pentru ca să-i placi cuiva, să te conformezi după standardele pe care le fabrică societatea .. şi totuşi rămîi a fi o personalitate interesantă, originală şi nezombată. Ah da, mai eşti şi inteligent.
– Păi da, ştii, nu am pus această problemă, ca să-i plac societății, cred că e un motiv din cauza căruia am rămas EU şi nu m-am schimbat în conformitate cu aceasta. Deşi sunt o parte a societății, un tot întreg cu aceasta, în timpul meu liber încerc să îmi găsesc aria mea de interese, decît să o urmăresc pe a celorlalți!

image

Către oamenii mîhniți din troleibus !

Dimineața e un nou început, o nouă posibilitate de reuşită în viața fiecăruia dintre voi. De ce nu doriți să vă începeți ziua cu un zîmbet?
Unul mic, de la început, pentru că e suficient pentru a-ți crea o atmosferă potrivită pentru ziua de astăzi! Trăiți în momentul de acum! Sincer, nu cred că vă satisface să stați mîhniți ..poate că este loc destul de puțin şi scaunele sunt ocupate, afară e frig şi viscoleşte, însă un zîmbet te poate ajuta să-ți reabilitezi conştiința. Nu fi o parte a rutinei zilnice, zîmbeşte şi uimeşte-i pe toți cu buna ta dispoziție şi vei observa cum oamenii încep să urmeze regula zîmbetului de dimineață.. Tu trebuie să-i motivezi şi să le demonstrezi că un zîmbet de dimineață e mai înviorător decît cafeaua!

image

Moldova te pune pe jar

Îmi place adrenalina, dar nu în contextul unei întîlniri cu un maniac într-o zi cu soare. Să fi fost să stea acolo, în locul său şi să nu zică nimic, ştiind că suferă de o boală şi are dereglări psihice, dar el mai şi doreşte să comunice cu domnişoare, aşa cum mi s-a adresat el mie. Nu am tendința de a repeta frazele care le-a spus cu insistență, dar menționez că au fost mult prea dezgustătoare. Era foarte obsedat de paşii mei grabnici pînă s-a ivit un bărbat în față. Ştiu că e un imbecil despre care nu se merită să se scrie măcar un cuvînt, însă pentru a readuce aminte cetățenilor Republicii Moldova despre situația actuală care se desfăşoară lîngă grădinițele şi şcolile din capitală, am decis să menționez despre el în articol. Deci, mă întreb, de ce aceşti oameni care cred eu că au trecut un control medical oarecare creează disconfort oamenilor care au ieşit la o plimbare? Cred că sunt locuri speciale unde ar putea primi ajutor şi sprijin psihologic. De ce nimeni nu abordează această problemă şi gravitatea acesteia?
Aveți grijă de voi şi de copiii dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru atenție!
image

Cum e să fii stea?

NOAPTE după noapte, eu totuşi le privesc, astfel încerc să mă regăsesc pe mine într-un infinit cotinuu care se zăreşte dincolo, de după stele. Privesc cum departe de mine se încinge un dans al universului şi al stelelor. Stelele.. Oare cum e să fii stea? Să fii un trofeu de neatins, să-ți păstrezi identitatea chiar şi la mii de ani lumină. Să nu ai limite în spațiu. Să ştii că cineva te priveşte în fiecare noapte ca pe un învățător şi îşi dobîdeşte înțelepciunea vieții din tăcerea ta. Să-i fii călăuză cuiva într-un întuneric unde se poate pierde..Să conştientizezi că luminezi în întuneric, şi că de tine depinde farmecul nopții. Ce-ar fi dacă ai putea fi o stea? Ai deveni o legenda din spațiu?

image

Drumul unei fete visătoare

Bagajul cu care am pornit la drum am fost doar eu singură și visele mele pe care le-am ticsit într-o mașină de marcă mai veche. Uitîndu-mă la aspectul ei am râs înghesuit, am închis ușa cu neîncredere și am urcat la volan cu aceeași senzație de suspiciune. Cel mai greu a fost însă să o pornesc, pentru că atît de multe lăsam în urmă.. amintiri, oameni, sentimente pe care nu m-am decis să le iau cu mine. Mă lega un gînd de acel loc, că odată ce mă voi reîntoarce el nu va mai fi, adică mă voi reîntoarce nicăieri. Mi-a fost dificil să-mi trag sufletul de acolo și am mai rămas pentru o oră ,dar în scurt timp am înțeles că ceea ce fac e un alean care mă va face să deziderez să rămîn în veci acolo ..

Deci, am urcat iarăși la volan, de data aceasta cu gîndul că voi porni mașina..

câtă tristețe-ncape-n om?

Cîtă tristețe-ncape-n om? 

Atîta cîtă bulucești, 

în sac,

apoi i le aduci în dar 

și i le atîrni în piept.

Ferice cel ce știe că nu-i mărțișor

și vede că afară e doar toamnă

Dar cel ce crede 

Nu va ști ..

e toamna, vara sau e iarnă?!

Încet vei deveni povară, nu mai mult,

pe care-n viață o va tăbârci,

ș-apoi rămâi curat-păgân 

cu sufletul

din nou, meschin.

De ce imi place?

Îmi place sa scriu, şi da, am aceasta pasiune înradăcinată de ceva timp, mai concret, de cînd mi-am învățat mîna să scrie. Am amestecat firea mea visatoare cu litere ,şi am format inițial ceva ce mi-a satisfacut şi mi-a hrănit sufletul,dar cel mai important e că i-am servit şi pe alții din bucata de text pe care să zicem că am preparat-o.

Pentru a scrie ceva din ce vei putea hrani lumea ,e ca şi cum ai fi un bucătar iscusit , pentru că trebuie să ții cont de condimentele pe care le adaugi în bucate, să nu fie în exces sau reduse. Trebuie sa îți permiți să evadezi din aceasta lume ,să păşeşti spre o alta nouă, unde îți vei găsi inspirație, astfel cum pasărea îşi găseşte libertatea în zbor.

image

Imediat ce ai început să scrii nu-ți fie frică de senzațiile care vor da buzna peste tine. E un fel de eliberare a gîndurilor ,o transformare a acestora în cuvinte sau texte.
Descătuşează şi sfărîmă bariera care te delimitează de frumusețea lumii tale. Şi e frumoasă pentru că are nuanțele ei, care au fost gîndite şi lăsate să te completeze dinăuntru.
Lasă sufletul să deschidă uşile care nu se deschid pentru alții şi să te ghideze. El doar aşteapta învoiala ta. Şi e alegerea ta ,dacă vei merge sau nu pe drumul care ți-l plăsmuieşte zilnic.
Deci, îmi place să scriu ,pentru ca imi place. Nu transform relaţiile dintre mine si pasiunea mea într-un tîrg sau într-o cale de a primi remunerare. O fac pentru că îmi place. E simplu. 🙂

La un ceai..

Facînd atîtea drumuri inutile am ajuns doborîtă de caldură, pe scaun, cu un ceai în mînă..

Un ceai deosebit, fiindcă aroma sa mi-a adus și a întruchipat pe cîteva secunde dorințele mele, pe care demult le neglijasem, desigur, involuntar. Cu gîndurile strînse în movilă, m-am prefăcut a nu vedea năluca, care era definită de creierul meu, ca un efect al căldurii doborâtoare.

Acest mic zdreanț al subconștiinței mele, s-a clasat automat pe planul doi, cînd am aranjat paharul aproape plin pe banca din parc, care avea mai mult aspectul unui scaun vechi, istovit de vremuri, nu dintre cele mai bune. Gîndurile despre treburile cotidiene au reușit să pronunțe regional mimici de tot felul, însă consumarea treptată a ceaiului le azvîrlea la sute de metri,ca nu-mi reușea să le văd nici măcar umbra.

Ceaiul pe care îl luam în mînă mă facea să uit de multe lucruri mărunte și să-mi fixez privirea spre cele mai esențiale. Îmi balansa lumea interioara, de parcă îmi părea că sunt gata să zbor, pentru că știam că sunt ușoară, sunt plină de dorințe care mă vor arunca la înălțimi și vor zbura împreuna cu mine. Le voi culege acolo sus, din nou, pentru că aici le-am stricat ordinea. 

Ceaiul a devenit portalul spre lumea mea, spre ceva ce am dat uitării.

Pina la sfirsit

Se ascunde dupa cotlon si se inneaca in risetele sale asfixiate de bucurie la nesfirsit, fiindca isi stie misiunea sa. Se uita la tine pe furis ca sa iti ofere acea stare de siguranta provocata de absenta lui. Prefera sa te tina in suspans si apare ca un oaspete nedorit. Se aseaza la coltul usii zavorite si asteapta proprietarul casei. Dar tu esti in interior si tot intinzi momentul. Nu esti gata sa deschizi usa si nici nu vreai sa fii gata, pentru ca se va sfirsi totul. Se va termina alfabetul sufletului tau si iti vei pierde graiul. Cuvintele nu se vor monta pe fundalul ratiunii tale si se vor imprastia pe obrajii tai. Sfirsitul e aproape, e la usa, dupa bucata de lemn. Vreai sa mai tragi pe sfoara citeva momente, pentru ca sa le intinzi, insa nu te urmareste norocul si te trezesti cu oaspetele indezirabil linga umarul tau. Primesti aplauze si cuvinte de ingeniozitate, insa te cuprinde strins si te lasa sa-ti versi ultimile lacrimi. Isi ia totul si duce spre sfirsit. Impacheteaza toate promisiunile, dorintele, sperantele si se face automat proprietar al acestora. Neputincioasa privesti aceasta scena de irosire a vietii tale. Se deplaseaza dintr-un colt in altul ca o stafie care isi bintuie casa unde a vietuit si pina asfinteste soarele este gata de plecare. Te paraseste in locul unde te-a si gasit, fara cuvinte in plus si multe explicatii. Aici… aici sfirsitul te rupe in bucati fara a folosi vre-o unealta taioasa. Iti ciopleste o noua forma exterioara, mult mai vulgara decit pina acum, dar interiorul il lasa sfirtecat de rupturi adinci, pentru ca, cui-i pasa ce-i acolo?